Hagtale

Observăm în Hagtale o structură narativă construită pe dualitate, unde două fire temporale, separate de trei secole de istorie scoțiană, se oglindesc reciproc. Sally O'Reilly nu se limitează la o simplă repovestire istorică, ci propune o cronologie care leagă destinul Wulvei, un copil-lup crescut în afara normelor sociale ale secolului al XI-lea, de călătoria inițiatică a Fratelui Rowan din secolul al XIV-lea. Apreciem modul în care autoarea recuperează o „poveste de vrăjitoare” — acea fabulă întunecată care a circulat oral înainte de a fi fixată în canonul literar de Shakespeare.

Remarcăm atmosfera evocativă, aproape tactilă, a Scoției medievale, unde personajul Wulva cade sub vraja ambițiosului Lord Macbeth. În planul secund, efortul Fratelui Rowan de a scrie o cronică a regilor scoțieni devine o meditație asupra modului în care adevărul este filtrat prin mânăstiri izolate și pergamente fragile. Deși datele furnizate nu indică titluri specifice în secțiunea de cărți similare, cititorii care apreciază proza istorică de factură mitică, precum cea semnată de Madeline Miller, vor recunoaște aici aceeași aplecare spre vocile marginalizate care rescriu destinele unor figuri legendare. Ceea ce diferențiază Hagtale este însă accentul pus pe meta-narațiune: nu este doar o poveste despre Macbeth, ci o investigație despre cine are dreptul să stăpânească și să transmită mai departe o legendă. Stilul este sobru și contemplativ, transformând lectura într-o experiență de recuperare a unor voci pierdute în negura timpului.