Groucho Letters: Simon & Schuster

Imagineați-vă sunetul sacadat al unei mașini de scris într-o vilă din Hollywood, unde Groucho Marx, cu trabucul în colțul gurii, redactează o scrisoare către T.S. Eliot, comentând cu o nonșalanță studiată: „Nu aveam nicio idee că ești atât de chipeș!”. Descoperim aici un Groucho aflat în vârful puterilor sale satirice, pentru care corespondența nu era doar un mijloc de comunicare, ci o scenă de spectacol permanentă. Notăm cu interes cum autorul nu face distincție între un președinte de stat precum Harry Truman și iubitul fiicei sale; pe toți îi trece prin filtrul aceluiași spirit critic și feroce care l-a consacrat pe ecrane. Remarcăm o vulnerabilitate mascată în umor atunci când află că James Joyce l-a inclus în „Finnegan’s Wake”, declarându-se la fel de zăpăcit de viață precum era și celebrul scriitor irlandez. În aceeași familie cu The Essential Groucho, acest volum adaugă o dimensiune intimă și nefiltrată, concentrându-se strict pe dialogul epistolar în locul fragmentelor de scenariu. Dacă în Groucho and Me autorul își construia propria legendă de la sărăcie la bogăție, în The Groucho Letters el își exersează geniul în timp real, oferind replici care au devenit ulterior maxime universale, precum celebrul refuz de a se alătura unui club care l-ar primi ca membru. Ritmul este alert, fiecare scrisoare fiind o pastilă de inteligență pură, iar tonul pendulează între sarcasmul tăios și o bonomie neașteptată față de cercurile intelectuale ale vremii.