Gods Behaving Badly

Ce se întâmplă cu nemurirea atunci când credința care o hrănea s-a stins, lăsând în urmă doar niște personalități dificile blocate într-un prezent banal? În Gods Behaving Badly, observăm o perspectivă fascinantă asupra mitologiei: zeii Olimpului nu au dispărut, ci s-au adaptat, deși cu o grație îndoielnică, vieții de chiriași într-o casă londoneză dărăpănată. Descoperim aici un Apollo care oferă servicii de clarviziune la televizor și o Artemis care străbate parcurile nu la vânătoare, ci plimbând câinii altora.

Stilul are ceva din proza lui Eddie Woods în Mythistrone, fără să fie o imitație — acolo unde Woods mizează pe satira șomajului eroic într-un sat de pensionari, Marie Phillips alege să exploreze contrastul dintre grandoarea arhetipală și meschinăria cotidianului urban. Tensiunea se acumulează nu din bătălii epice pe muntele sfânt, ci din certuri domestice care, din cauza naturii divine a protagoniștilor, riscă să destabilizeze întreaga umanitate. Notăm cu interes modul în care autoarea umanizează divinul, transformând puterile lor reziduale într-o resursă epuizabilă, ceea ce oferă narațiunii un ritm alert și o miză surprinzător de personală.

Această abordare ludică și ușor melancolică a mitului se înscrie perfect în linia preocupărilor literare ale autoarei. Dacă în Phillips, M: Table Of Less Valued Knights ea deconstruia mitul cavalerilor mesei rotunde, iar în Oh, I Do Like To Be... reinterpreta comedia shakespeariană, aici Marie Phillips reușește să creeze o punte între vechi și nou, punând în centrul salvării lumii doi oameni absolut obișnuiți, forțați să replice eroismul antic într-un decor contemporan.