Gnomon

Vocea narativă a lui Nick Harkaway în Gnomon se distinge printr-o erudiție ludică și o complexitate structurală care transformă un scenariu de supraveghere distopică într-un puzzle metafizic amețitor. Apreciem modul în care autorul nu se mulțumește cu o simplă critică a statului polițienesc, ci construiește un sistem tehnologic unic: Martorul, o inteligență colectivă care asigură siguranța prin transparență absolută, unde viața privată este considerată o anomalie. Ceea ce face acest roman remarcabil este arhitectura sa de tip 'matrioșka'; investigația inspectorului Mielikki Neith în mintea Dianei Hunter ne poartă prin straturi narative ce par să aparțină unor genuri diferite, de la ficțiune istorică în Cartagina antică la speculație futuristă despre inteligențe artificiale dezîntrupate. Considerăm că Gnomon reprezintă apogeul stilistic al lui Harkaway, rafinând temele identității și ale memoriei explorate anterior în Tigerman sau Angelmaker, dar la o scară mult mai vastă. Atmosfera te trimite cu gândul la Neurotopia, deși densitatea filosofică și scriitura barocă a lui Harkaway marchează o voce proprie, mult mai analitică și mai provocatoare. Este o experiență de lectură care solicită atenție deplină, oferind în schimb o explorare profundă a modului în care poveștile pe care ni le spunem ne definesc realitatea într-o lume care vrea să ne cuantifice fiecare gând.