Ghost Children

Proza lui Sue Townsend în Ghost Children se îndepărtează de satira tăioasă care a consacrat-o, adoptând o tonalitate de o onestitate brutală, aproape viscerală. Putem afirma că limbajul său, deși păstrează precizia britanică, devine aici un instrument de sondare a celor mai adânci traume umane. Reținem o poveste care nu caută să consoleze, ci să descrie cu fidelitate mecanismul prin care o decizie luată în tinerețe — avortul Angelei Carr — fragmentează iremediabil două existențe. La intersecția dintre The Shadow Child de Rachel Hancox și The Lost Child de Julie Myerson, această carte combină explorarea durerii provocate de pierderea unui copil cu povara secretelor care refuză să rămână îngropate. Dacă în The Shadow Child accentul cade pe dispariția fizică și căutare, Townsend se concentrează pe „copiii-fantomă” ai conștiinței, pe prezența constantă a ceea ce ar fi putut fi. Subliniem contrastul fascinant dintre această lucrare și restul operei autoarei; dacă în The Secret Diary of Adrian Mole Aged 13 3/4 sau în Queen Camilla umorul servește drept scut împotriva realității, în Ghost Children Townsend lasă garda jos. Este un roman despre Christopher Moore, un bărbat care s-a retras din lume, și Angela, femeia care a încercat să uite, ambii forțați de o descoperire macabră să se privească din nou în ochi. Ritmul este unul meditativ, lăsând spațiu cititorului să simtă greutatea fiecărui an de tăcere scurs între cei doi.