Five Tuesdays in Winter

Observăm încă de la prima scenă a volumului Five Tuesdays in Winter o precizie aproape chirurgicală în redarea vulnerabilității umane: un librar care își ascunde sentimentele față de o angajată, transformând spațiul cotidian al cărților într-un câmp minat de gesturi nespuse. Lily King abandonează aici arhitectura amplă a romanului pentru a se concentra pe intensitatea momentului, oferindu-ne zece povestiri care funcționează ca niște ferestre deschise spre destine surprinse în puncte de cotitură. Considerăm că forța acestui volum rezidă în capacitatea autoarei de a trece de la realismul cel mai crud — cum este pierderea inocenței unei tinere sub influența fiului angajatorului său — la nuanțe fine, aproape suprareale. Stilul are ceva din proza lui Maile Meloy din Both Ways Is the Only Way I Want It, fără să fie o imitație — în timp ce Meloy mizează pe alegeri morale imposibile, King alege să exploreze „remorcarea” inexorabilă spre iubire, indiferent de costuri. Dacă în Father of the Rain sau Writers & Lovers autoarea analiza procesul maturizării și al iubirii prin prisma timpului îndelungat, în această colecție ea demonstrează că o întreagă viață poate fi comprimată într-o singură zi de iarnă sau într-o interacțiune pasageră dintre un adolescent neglijat și doi studenți străini. Este o explorare a dorinței și a pierderii, scrisă cu o onestitate care nu menajează cititorul, dar care îi oferă, în final, o formă rară de consolare prin recunoașterea propriei umanități.