Elowen

Cum poți plânge absența cuiva pe care nu ai apucat să îl cunoști, dar a cărui prezență a umplut deja tot universul tău? Descoperim în Elowen un mister dureros al limbajului: absența cuvintelor potrivite pentru părinții care își pierd copilul înainte ca acesta să respire prima dată. William Henry Searle și soția sa, Amy, s-au trezit în 2017 într-un vid social și emoțional, unde tragedia lor părea să nu aibă un nume sau un loc în conversația curentă. Suntem de părere că forța acestui volum rezidă tocmai în curajul de a numi acest „nenumit”. Găsim aici o continuare a sensibilității din lucrarea sa anterioară, Threads, unde Searle explora legăturile invizibile dintre om și mediul natural. Dacă în Threads natura era un spațiu al intimității și al explorării lirice, în Elowen ea devine un colac de salvare, singurul martor mut capabil să absoarbă o suferință de necuvântat. Narativul amintește de Still de Stephanie Paige Cole prin intensitatea cu care reconstituie o epocă a doliului acut și prin modul în care folosește pierderea ca pe un punct de plecare pentru o nouă înțelegere a vieții. Stilul lui Searle este fragil și profund ancorat în peisaj, oferind o perspectivă masculină rară și necesară asupra vulnerabilității. Este o cronică a supraviețuirii prin observarea lumii vii, o încercare de a găsi un sens acolo unde biologia a eșuat.