Dirty Bertie

Notăm cu interes modul în care Stephen Clarke reușește să transforme biografia istorică a lui Edward al VII-lea într-o analiză culturală plină de spirit despre simbioza dintre regalitatea britanică și hedonismul francez. Într-o perioadă în care studiile despre era edwardiană se concentrează adesea pe rigiditatea protocolului, volumul Dirtie Bertie oferă o perspectivă proaspătă asupra modului în care afinitatea regelui pentru Franța a modelat nu doar viața sa privată, ci și harta politică a Europei. Reținem faptul că Edward vorbea franceza mai elegant decât propria limbă maternă și a sfidat interdicțiile oficiale pentru a urca în Turnul Eiffel alături de Gustave Eiffel, gesturi ce prefigurau semnarea acordului Entente Cordiale. Cititorii familiarizați cu Edward VII de Christopher Hibbert vor aprecia modul în care Clarke aduce în prim-plan „școala vieții” pariziene, oferind un context mult mai detaliat despre relația regelui cu actrițele și curtezanele vremii, dincolo de simplul scandal de curte. Dacă în The French Revolution and What Went Wrong autorul demonta mituri politice, în Dirtie Bertie el explorează mitul monarhului „playboy”, demonstrând cum educația informală primită în saloanele Franței a fost crucială pentru succesul său diplomatic ulterior. Putem afirma că lucrarea completează viziunea autorului despre rivalitatea și admirația reciprocă dintre cele două națiuni, temă centrală și în How the French Won Waterloo - or Think They Did. Structura narativă este alertă, documentată riguros, dar prezentată cu ironia fină caracteristică lui Clarke, oferind o imagine nuanțată a unui rege care a ales să ignore rigoarea victoriană în favoarea rafinamentului francez.