Decline & Fall: Diaries 2005-2010

Imagineați-vă momentul în care un ministru este demis prin telefon de către Tony Blair, cel pe care îl numește sec „Omul”. În loc să se retragă în anonimat, Chris Mullin își deschide agenda și începe să noteze, cu un amestec de autoironie și rigoare jurnalistică, declinul unei ere politice. Decline & Fall începe exact în acest punct de ruptură, în 2005, și ne poartă prin coridoarele febrile de la Westminster până la prăbușirea proiectului New Labour în 2010. Misterul pe care îl navigăm aici nu este unul polițist, ci unul de culise: cum se transformă idealismul politic în supraviețuire administrativă sub presiunea crizelor globale?

Remarcăm o structură narativă care refuză grandilocvența. Mullin nu scrie pentru a-și cosmetiza imaginea, ci pentru a arhiva absurdul cotidian, de la întâlnirile cu alegătorii excentrici până la tensiunile dintre Blair și succesorul său, Gordon Brown. Putem afirma că forța acestui jurnal stă în perspectiva „de la firul ierbii”, oferind o contrapondere onestă memoriilor oficiale care inundă piața editorială. Pe același raft cu The Blair Years de Alastair Campbell, dar cu un accent pe viața parlamentarului care refuză să se alinieze orbește disciplinei de partid, lucrarea lui Mullin este mult mai umană și adesea mult mai amuzantă.

Această a doua parte a jurnalelor sale continuă tradiția începută în A View From The Foothills, dar într-un context mult mai sumbru, marcat de criza financiară și scandalul cheltuielilor parlamentare. Dacă în The Friends of Harry Perkins autorul explora ficțiunea politică post-Brexit, în Decline & Fall el rămâne ancorat în realitatea brută a unei puteri care se stinge, demonstrând că, uneori, politicienii care „eșuează” să ajungă în vârful ierarhiei sunt cei mai lucizi cronicari ai timpului lor.