Cross

Simțim, încă de la primele pagini ale romanului Cross, o tensiune mută care refuză să se descarce în explozii narative facile. Austin Duffy construiește o atmosferă de o precizie aproape clinică, unde tăcerile dintre personaje cântăresc mai mult decât dialogul propriu-zis. Ne-a atras atenția modul în care autorul reușește să distileze trauma colectivă a Irlandei de Nord printr-o lentilă intimă, evitând spectacolul violenței în favoarea examinării urmelor pe care aceasta le lasă în psihicul uman. Cititorul care a apreciat onestitatea tăioasă și inima frântă din Trespasses de Louise Kennedy va găsi aici o explorare similară a modului în care alegerile individuale sunt strivite de istorie, însă Cross adoptă un ton mult mai sobru și mai puțin melodramatic. Stilul laconic, pe care Austin Duffy l-a rafinat în lucrări precum Ten Days sau debutul său This Living and Immortal Thing, este prezent și aici, transformând proza într-un instrument de observație fină. Dacă în lucrările anterioare autorul s-a aplecat asupra fragilității vieții în context medical sau familial, în Cross el extinde această fragilitate asupra întregii comunități. Spre deosebire de ritmul alert din alte scrieri despre Belfast, această lucrare preferă o cadență contemplativă, amintind de profunzimea psihologică din The Last Crossing de Brian McGilloway. Este un roman despre memorie și supraviețuire, scris cu o mână sigură care nu tremură în fața durerii.