Come Rain or Come Shine: Faber Stories

Remarcăm, încă de la primele rânduri, acea precizie discretă a limbajului care a devenit amprenta inconfundabilă a lui Kazuo Ishiguro. În acest volum din seria Faber Stories, autorul demonstrează că nu are nevoie de sute de pagini pentru a sonda adâncimile melancoliei umane. Stilul său, de o eleganță austeră, reușește să transforme o situație aparent banală de reîntâlnire între prieteni într-o meditație asupra timpului și a modului în care ne percepem unii pe alții după decenii de absență. Atmosfera te trimite cu gândul la Common Ground de Naomi Ishiguro, unde prietenia este văzută ca un liant fragil, deși aici, Kazuo Ishiguro marchează o voce proprie prin refuzul sentimentalismului facil și prin utilizarea umorului subtil, aproape dureros.

Poziționăm această lucrare în continuarea explorărilor din Never Let Me Go, unde legăturile dintre foștii colegi sunt marcate de un destin implacabil. Dacă în marile sale romane Ishiguro construiește lumi întregi pentru a vorbi despre memorie, aici el izolează un singur moment sub lupă. Notăm cu interes cum autorul păstrează tema „prăpastiei de sub iluzia conexiunii”, menționată de Academia Suedeză, însă o transpune într-un registru mai intim. Este o piesă esențială pentru a înțelege evoluția sa de la tonul elegiac din An Artist of the Floating World către o observație chirurgicală a relațiilor contemporane, totul într-un format de buzunar care nu sacrifică nicio fărâmă din profunzimea sa obișnuită.