Cells

Din paginile acestui jurnal de carantină, ce funcționează ca o arhivă a durerii și reconcilierii, se desprinde o scenă de o tensiune mută: un fiu și mama sa, captivi într-un apartament mic din sudul Dublinului, discutând repetitiv despre un drum spre oraș care nu va mai avea loc. Remarcăm cum Gavin Mccrea, autor consacrat prin forța evocării istorice în Mrs Engels și The Sisters Mao, își îndreaptă de această dată privirea spre interior, transformând izolarea forțată într-un laborator al memoriei. Structurată sub forma unor „celule” — metafore pentru camerele locuite de-a lungul vieții, dar și pentru spațiile închise ale minții — narațiunea deșiră firul unei maturizări marcate de hărțuire homofobă, dependențele fratelui său și absența tatălui. Merită menționat că, spre deosebire de explorările sale anterioare ale figurilor feminine din istoria politică, aici autorul se confruntă cu propria istorie personală, căutând cu o onestitate tăioasă iertarea pentru o trădare veche din adolescență. În aceeași familie cu How to Forget de Kate Mulgrew, volumul adaugă o dimensiune viscerală legăturii filiale, unde îngrijirea unui părinte care își pierde amintirile devine singura cale de a recupera propriul trecut. Notăm cu interes ritmul sacadat al prozei, care oglindește urgența unui bărbat ce simte că timpul pentru clarificări se scurge iremediabil.