Celestia

Descoperim în „Celestia” o proză vizuală de o eleganță rară, unde linia grafică a lui Manuele Fior reușește să capteze melancolia și speranța unei lumi aflate la răscruce. Ca arhitect, Fior nu doar desenează decoruri, ci construiește un ecosistem urban suspendat deasupra apei, o Veneție distopică izolată de restul continentului după „marea invazie”. Stilul său se distinge printr-o fluiditate cromatică ce transformă fiecare pagină într-o experiență senzorială, îndepărtându-se de rigiditatea convențională a benzilor desenate clasice.

Observăm cum autorul folosește premisa izolării pentru a explora teme profunde: Celestia este deopotrivă un ghetou al proscrișilor și un cuib pentru o nouă ramură a umanității — tinerii telepați. Când Dora și Pierrot aleg să evadeze din acest spațiu liminal, narațiunea capătă ritmul unei călătorii inițiatice. În tradiția volumului Tales from the Loop de Oz Mills, această operă reimaginează o lume unde legile fizice și sociale sunt ușor alterate, punând accent pe interacțiunea dintre fragilitatea umană și tehnologia sau mutațiile misterioase ale viitorului. Spre deosebire de supraviețuirea brutală din Hell Divers, viziunea lui Fior este una contemplativă și poetică.

Găsim în acest roman grafic o continuare a preocupărilor estetice din Red Ultramarine, unde pasiunea pentru structură și mit se împletește cu o explorare psihologică subtilă. Dacă în Hypericum autorul se concentra pe rigoarea istorică și personală, în „Celestia” el proiectează aceste obsesii în viitor, întrebându-se ce rămâne din cultura adulților — gardienii „lumii vechi” — în fața unei generații de copii care par să dețină cheia unei noi forme de conviețuire.