But I Live

În peisajul academic și educațional contemporan, But I Live se poziționează ca un instrument esențial pentru studiul istoriei Holocaustului, facilitând tranziția către ceea ce specialiștii numesc „era post-martor”. Remarcăm o abordare curajoasă a memoriei traumatice prin transformarea mărturiilor directe în narațiuni vizuale, sub coordonarea editorului Charlotte Schallié. Volumul structurează experiențe diverse: de la refuzul familiei lui David Schaffer de a colabora cu autoritățile pro-naziste din România, până la supraviețuirea fraților Kamp în Olanda și trauma pe tot parcursul vieții resimțită de Emmie Arbel în lagărele Ravensbrück și Bergen-Belsen. Observăm că acest titlu extinde cadrul propus de Witnessing the Holocaust de Professor Emerita Judith M. Hughes cu date noi extrase din colaborarea directă dintre artiști și supraviețuitori, oferind o dimensiune vizuală care lipsește analizei pur textuale a jurnalelor clasice. În timp ce Witnessing the Holocaust se concentrează pe scrierile autobiografice ale unor figuri precum Primo Levi sau Imre Kertész, But I Live utilizează limbajul benzii desenate pentru a face istoria accesibilă noilor generații. Stilul ilustrațiilor, realizate de Barbara Yelin, Gilad Seliktar și Miriam Libicki, variază pentru a reflecta tonul specific al fiecărei memorii, fiind completat de eseuri istorice care ancorează narațiunile în contextul factual al celui de-al Doilea Război Mondial. Această structură hibridă, care îmbină arta secvențială cu rigoarea documentară, explică nominalizarea volumului la prestigioasele premii Will Eisner în 2023.