Between the Covers

Imagineați-vă o tânără jurnalistă care, în mijlocul agitației dintr-o redacție britanică, decide că nu vrea să scrie despre politică înaltă, ci despre adevărurile inconfortabile și hilare ale vieții de zi cu zi. Această decizie de a-și asuma vocea onestă, uneori autoironică, a transformat-o pe Jilly Cooper într-o figură emblematică a presei și literaturii. În Between the Covers, remarcăm o selecție efervescentă din editorialele care au consacrat-o, oferind o fereastră spre o lume a cinelor eșuate, a weekend-urilor obositoare în vizită și a modului în care „vârsta a doua ne înconjoară precum vița-de-vie”.

Observăm în aceste pagini o precizie chirurgicală a observației sociale. Cooper nu se ferește de ridicol; dimpotrivă, îl îmbrățișează. Abordarea jurnalistică evocă tonul din Just Because I Used To Could de Lisa Batten Kunkleman, dar perspectiva lui Cooper este mult mai ancorată în specificul social britanic și în ironia fină față de propriile privilegii și limitări. Dacă în Class autoarea analiza snobismul ca fenomen exterior, aici ea internalizează analiza, vorbind despre „capacitatea nulă de auto-perfecționare” cu o căldură care transformă lectura într-o conversație între prieteni vechi.

Apreciem modul în care volumul completează opera sa de ficțiune, precum Mount!. Dacă în romane suntem martorii unor intrigi pasionale în lumea aristocrației, în Between the Covers descoperim „mecanismele” din spatele acestor lumi: stresul organizării unei petreceri sau fragilitatea prieteniilor de lungă durată. Ritmul este alert, specific jurnalismului de calitate, iar tonul reușește să fie simultan obraznic și înțelept, fără a cădea în capcana moralismului.