Beauty and the Feast 7: Beauty And The Feast, cartea 7

Găsim în Beauty and the Feast 7 o lectură fragmentară și reconfortantă, al cărei ritm este dictat nu de evenimente dramatice, ci de succesiunea anotimpurilor și a meselor calde. În acest al șaptelea volum, Satomi U ne invită să observăm cum timpul a trecut „într-o clipire” de când Shuko a început să-l hrănească pe Yamato; băiatul este acum vizibil mai înalt și mai puternic, o dovadă vizuală a grijii pe care personajul feminin o investește în fiecare rețetă. Reținem finețea cu care autoarea explorează singurătatea și vindecarea prin gesturi cotidiene, transformând bucătăria dintr-un spațiu al amintirilor dureroase într-unul al speranței. Stilul are ceva din proza vizuală a lui Fumi Yoshinaga în What Did You Eat Yesterday?, fără să fie o imitație — dacă lucrarea lui Yoshinaga se concentrează pe pragmatismul unui cuplu matur, Satomi U mizează pe o inocență melancolică și pe contrastul dintre apetitul insațiabil al unui adolescent și delicatețea unei văduve care își regăsește pofta de viață. Comparativ cu primele volume din seria Beauty And The Feast, unde accentul cădea pe trauma pierderii soțului lui Shuko, acest volum celebrează maturizarea și adaptarea, oferind soluții culinare ingenioase pentru „foamea de toamnă” a lui Yamato. Merită menționat că ilustrațiile reușesc să transmită acea „fericire secretă” despre care vorbește premisa, transformând fiecare pagină într-o experiență senzorială.