Austen, J: Emma

Putem afirma că puține scene de deschidere din literatura universală reușesc să stabilească un ton atât de precis precum momentul în care o regăsim pe Emma Woodhouse, la vârsta de douăzeci de ani, contemplând succesul propriei intervenții în căsătoria prietenei sale, Miss Taylor. Subliniem faptul că, spre deosebire de alte eroine austeniene, Emma pornește dintr-o poziție de privilegiu absolut: este „frumoasă, deșteaptă și bogată”, având foarte puține motive de îngrijorare în idilicul Highbury. Totuși, această autosuficiență devine motorul unei comedii de erori subtile, în care bunele intenții maschează o aroganță de clasă pe care doar George Knightley, singurul său critic onest, îndrăznește să o sancționeze. Cine a citit Pride and Prejudice va recunoaște aici aceeași finețe a observației sociale și ironia mușcătoare a autoarei, însă ceea ce diferențiază acest roman este natura eroinei: dacă Elizabeth Bennet luptă împotriva prejudecăților celorlalți, Emma trebuie să își învingă propriile iluzii de control asupra destinelor altora. În contextul operei sale, dacă Sanditon explorează transformările aduse de viața la malul mării, Emma rămâne o analiză microscopică a interiorului rural, unde un refuz la un dans sau o scrisoare prost înțeleasă au greutatea unor evenimente seismice. Structura acestei ediții Penguin Classics este remarcabilă, oferind nu doar narațiunea clasică, ci și o serie de documente istorice și scrisori care plasează „planul unui roman” direct în laboratorul de creație al lui Jane Austen. Ritmul este unul contemplativ, lăsând spațiu cititorului să observe, alături de autoare, mecanismele rigide ale gentry-ului englez.