Augustown

Cine a citit The Same Earth va recunoaște aici acea abilitate rară a lui Kei Miller de a infuza realismul domestic cu o aură de legendă, însă Augustown părăsește zona comediei amărui pentru a plonja într-o explorare profundă a traumei istorice și a rezilienței spirituale. Putem afirma că acest roman funcționează ca un microcosmos al Jamaicăi, unde o singură zi de aprilie devine un receptacol pentru decenii de nedreptate și mitologie. Totul începe cu un gest de o violență simbolică extremă: tunderea pletelor micului Kaia, un act care încalcă legile nescrise ale comunității rasta și care declanșează o serie de evenimente ce par să sfideze legile fizicii.

Suntem de părere că forța narativă rezidă în personajul Ma Taffy, care, deși lipsită de vedere, percepe straturile de timp ce se suprapun peste Augustown. Stilul lui Miller este unul contemplativ, aproape poetic, amintind de structura eseurilor sale din Things I Have Withheld, unde tăcerea și ceea ce rămâne nespus cântăresc la fel de mult ca dialogul propriu-zis. Romanul nu este doar o cronică socială, ci o „fabulă modernă” în care figura istorică a lui Alexander Bedward, predicatorul care a promis că va zbura la cer, devine o ancoră pentru speranțele și deziluziile prezentului. Față de The Last Warner Woman, unde accentul cădea pe destinul individual, aici Kei Miller construiește o voce colectivă, demonstrând că fiecare minut al prezentului conține, de fapt, întreaga istorie a unui popor.