August Blue

Simțim, încă de la primele pagini din August Blue, acea stare de dislocare fină, aproape onirică, pe care Deborah Levy o stăpânește cu o precizie chirurgicală. Atmosfera este una de derivă controlată: suntem martorii momentului în care Elsa M. Anderson, o pianistă de geniu, decide că nu mai poate susține rolul pe care lumea i l-a impus. Abandonând scena din Viena, ea pornește într-un pelerinaj european ce debutează sub soarele Atenei, unde o întâlnire aparent banală cu o femeie ce îi seamănă izbitor declanșează o căutare a sinelui prin oglindirea în celălalt. Apreciem modul în care Levy transformă această criză de identitate într-o partitură literară despre metamorfoză, unde mecanica unor căluți de jucărie devine simbolul unei vieți ce trebuie reînvățată. Ca și Forest Dark de Nicole Krauss, romanul explorează tema transformării profunde și a evadării din propria biografie, dar acolo unde Krauss mizează pe o structură densă și multistratificată, Levy alege o proză lirică, aerisită, aproape muzicală. Această explorare a feminității și a spațiului personal continuă dialogul început de autoare în lucrări precum The Cost of Living sau Real Estate. Dacă în memoriile sale Levy analiza reconstrucția vieții după o ruptură domestică, în August Blue ea transpune această căutare în ficțiune, oferindu-ne un portret melancolic al artistului care trebuie să își găsească propria „muzică interioară” dincolo de aplauzele publicului. Ritmul este unul contemplativ, punctat de momente de o claritate tăioasă, invitând cititorul să reflecteze la propriile măști și la curajul de a le lăsa să cadă.