Appropriating Blackness

Dacă sociologia clasică a lui W.E.B. Du Bois încerca să definească sufletul poporului de culoare prin termeni istorici și politici, Appropriating Blackness ne propune o schimbare radicală de perspectivă: identitatea nu este un dat biologic, ci o serie de acțiuni performate pe o scenă socială tensionată. Suntem de părere că autorul reușește să surprindă momentul dramatic în care „autenticitatea” devine atât o armă de rezistență, cât și un mecanism de excludere. Cine a apreciat portretul complex al reprezentării din Understanding Blackness Through Performance de Anne Cremieux va găsi aici aceeași profunzime biografică, aplicată însă unui spectru mult mai larg de contexte culturale.

Simțim în paginile acestei cărți o dorință de a deconstrui miturile, de la modul în care comedia lui Eddie Murphy sau Damon Wayans modelează percepția publică, până la analizele scrierilor naționaliste ale lui Amiri Baraka. Structura volumului reflectă această diversitate, fiind organizat în șase capitole care progresează de la analiza cinematografică a lui Marlon Riggs spre spații mult mai intime, precum „spațiul domestic transgresiv” sau sala de curs ca laborator de performanță. Autorul nu ezită să includă istorii orale, cum este cea a bunicii sale, oferind o bază umană unor teorii complexe.

În contextul operei sale, Appropriating Blackness funcționează ca fundament teoretic pentru lucrări ulterioare precum Black Queer Studies sau No Tea, No Shade. Dacă în acele volume E. Patrick Johnson se concentrează pe consolidarea unui domeniu de studiu, aici el explorează însăși natura fluidă a identității. Credem că este o lucrare esențială pentru a înțelege cum muzica gospel poate fi preluată de un cor din Australia sau cum identitatea masculină este negociată în cultura vernaculară gay, totul într-un stil care îmbină rigoarea academică cu o sensibilitate narativă rară.