All the Broken Places

Remarcăm în All The Broken Places o rafinare a ficțiunii istorice, gen pe care John Boyne îl subversează prin refuzul de a oferi o simplă cronică a trecutului. În loc să rămână în spațiul sigur al memoriei, autorul construiește un roman al consecințelor pe termen lung, unde umbra Holocaustului nu este doar un fundal, ci o prezență activă în viața unei femei de 91 de ani. Gretel Fernsby, personajul central, trăiește într-o izolare autoimpusă în Londra, purtând povara unei identități pe care a încercat să o îngroape: aceea de fiică a unui călău nazist. Stilul are ceva din proza lui Dan Vyleta în The Crooked Maid, fără să fie o imitație — acolo unde Vyleta explorează atmosfera noir a Vienei postbelice, John Boyne se concentrează pe o claritate psihologică brutală despre vinovăția prin asociere. Considerăm că forța narațiunii rezidă în dualitatea sa; urmărim simultan fuga lui Gretel din Germania în Franța și dilema ei morală prezentă, provocată de vecinii săi. Această structură amintește de modul în care The Girl From the Train de Irma Joubert analizează supraviețuirea, însă Boyne alege o perspectivă mult mai inconfortabilă: cea a celui care a stat de partea greșită a istoriei. Față de lucrările sale anterioare, în special The Boy in the Striped Pyjamas, acest roman este mult mai dens și mai nuanțat. Dacă în povestea lui Bruno inocența era lentila principală, aici întâlnim o conștiință încărcată de secrete. Nu este doar o continuare, ci o deconstrucție a mitului „martorului inocent”, forțând cititorul să se întrebe dacă ispășirea este cu adevărat posibilă după decenii de tăcere.