438 Days

Impactul acestei istorii asupra cronicii rezilienței umane este monumental: un om împotriva infinitului albastru, timp de peste un an de zile. Remarcăm cum totul începe cu un gest disperat în noaptea de 17 noiembrie 2012, când căpitanul Salvador Alvarenga și colegul său taie o plasă de pescuit lungă de doi kilometri pentru a scăpa de furia unei furtuni de gradul opt. Suntem de părere că ceea ce urmează nu este doar un raport de supraviețuire, ci o explorare psihologică a limitelor minții umane. Alvarenga a plutit șapte mii de mile din Mexic până în Insulele Marshall, ajungând la țărm după 438 de zile, desfigurat de soare și sare, aproape incapabil să mai vorbească. Putem afirma că Jonathan Franklin transformă acest caz medical și uman într-o epopee cinematică, reconstruind meticulos fiecare lună de izolare prin interviuri cu martori, medici și oficiali de salvare. Abordarea jurnalistică riguroasă evocă [Adrift [Movie tie-in]](book), dar perspectiva este mult mai vastă aici: nu este vorba doar despre lupta cu elementele, ci despre mecanismele ingeniozității care îi permit unui om să nu se piardă în nebunie după paisprezece luni de singurătate absolută pe ocean. În contextul operei lui Franklin, 438 Days continuă interesul autorului pentru spații închise și situații limită, amintind de claustrofobia din Cabin Fever sau de izolarea extremă din 33 Men, însă mută decorul de sub pământ în mijlocul celui mai mare ocean al planetei.