Zeroville

Remarcăm în Zeroville o premisă pe cât de bizară, pe atât de fascinantă: un tânăr fost seminarist, cu chipurile actorilor Elizabeth Taylor și Montgomery Clift tatuate pe scalpul ras, pășește pe Hollywood Boulevard în anul de grație 1969. Nu este doar începutul unui periplu personal, ci momentul în care vechea gardă a studiourilor de film predă ștafeta unei noi generații de regizori rebeli. Vikar Jerome, protagonistul nostru, nu privește lumea prin lentila realității, ci prin cea a montajului cinematografic, devenind un editor capabil să vadă legături invizibile între cadrele care compun istoria filmului. Apreciem felul în care Steve Erickson construiește acest personaj aflat la granița dintre autism și geniu, a cărui obsesie pură devine un ghid prin haosul cultural al anilor '70, marcat de sex, droguri și ascensiunea mișcării punk. Cine a citit Life Goes to the Movies de Peter Selgin va recunoaște aici aceeași legătură profundă și uneori distructivă dintre viața trăită și fascinația pentru marele ecran, însă Zeroville se distinge printr-o atmosferă aproape onirică și o structură care imită ritmul unui montaj de film. Față de explorările politice recente din American Stutter: 2019-2021 sau realismul magic din Our Ecstatic Days, acest roman reprezintă apogeul preocupărilor lui Steve Erickson pentru mitologiile urbane și puterea imaginii de a rescrie destinul uman. Este o scrisoare de dragoste viscerală adresată cinematografiei, unde realitatea este doar un prim montaj ce așteaptă să fie corectat.