Wolves at the Door: Varg Veum

Stilul lui Gunnar Staalesen este o lecție de precizie chirurgicală. Proza sa, tradusă din limba norvegiană, este uscată, tăioasă și lipsită de artificii inutile. Remarcăm o economie a limbajului care amplifică tensiunea. În Staalesen, G: Wolves at the Door, lupii nu mai pândesc din umbră. Sunt chiar la ușă. Totul începe violent. O mașină gonește spre detectivul Varg Veum sub cerul negru al Bergenului. Nu este un accident. Este un mesaj. Reținem legătura brutală cu trecutul: doi bărbați condamnați pentru abuzuri sexuale mor în condiții suspecte. Aceleași crime pentru care Veum a fost odată acuzat pe nedrept. Ritmul narativ amintește de Where Roses Never Die, dar structura este mult mai urgentă, dictată de amenințarea directă la adresa protagonistului. Putem afirma că autorul reușește să expună cele mai întunecate unghere ale societății norvegiene fără a recurge la spectacol gratuit. Vedem un detectiv forțat să reia interviurile cu victimele unui caz traumatizant pentru a-și salva propria viață. Capitolele sunt scurte. Dialogurile sunt inteligente. Atmosfera este hașurată în nuanțe de gri și frig. Nu există scăpare din calea răzbunării care mocnește de decenii. Staalesen demonstrează din nou de ce este supranumit „Raymond Chandler al Norvegiei”.