Wolfboy

Ne-a atras atenția, încă de la primele pagini, modul amuzant și extrem de onest în care Wolfboy reușește să pună în oglindă un comportament pe care orice părinte îl recunoaște imediat: transformarea unui copil blând într-un mic „monstru” din cauza foamei. Protagonistul nostru este morocănos, agitat și scoate sunete fioroase în timp ce cutreieră pădurea după iepuri. Observăm cum foamea nu este doar o senzație fizică, ci o emoție copleșitoare care dictează ritmul narațiunii prin onomatopee și o energie debordantă.

Elementul distinctiv al cărții este, fără îndoială, amprenta vizuală. Andy Harkness, a cărui experiență la Disney în proiecte precum Moana sau Frozen este evidentă, creează o lume tridimensională aproape tactilă. Stilul său este proaspăt și diferit de abordarea mai lirică din lucrarea sa anterioară, Bis zu den Sternen und wieder zurück ... - Liebeserklärung einer Drachenmama, unde se concentra pe dragostea maternă. Aici, accentul cade pe umorul absurd și pe validarea „emoțiilor mari”.

Copiii care au iubit The Wolf Who Cried Boy de Bob Hartman vor găsi aici aceeași perspectivă ludică asupra personajului lupului, într-un context nou, mult mai ancorat în realitatea cotidiană a celor mici. Deși Wolfboy pare amenințător, finalul oferă o răsturnare de situație plină de căldură care subliniază importanța prieteniei și a împărțirii hranei. Este o lectură ritmată, ideală pentru a fi citită cu voce tare, oferind părinților ocazia de a discuta despre cum ne putem gestiona nerăbdarea și stările de spirit atunci când avem nevoie de o gustare.