Winchelsea

În Winchelsea, tensiunea se naște din ciocnirea brutală între inocența unei fetițe salvate de la înec și realitatea sângeroasă a unui oraș de coastă guvernat de legea pumnului. Suntem de părere că Alex Preston reușește să captureze acel moment fragil al anului 1742, când ordinea socială este subminată de profiturile din contrabandă, iar justiția devine o chestiune personală. Goody Brown, la doar șaisprezece ani, asistă la asasinarea tatălui său adoptiv, un act de trădare comis de cei în care acesta avea cea mai mare încredere. Forța narativă a lui Robert Low în explorarea violenței de frontieră din A Dish of Spurs se combină aici cu sensibilitatea istorică a Sophiei Tobin — dar cu un glas propriu, care refuză clișeele genului.

Considerăm că punctul forte al acestui roman este transformarea psihologică a protagonistei. Pe măsură ce ea și fratele său, Francis, pătrund în lumea interlopă a ucigașilor, Goody descoperă o libertate sălbatică, străină oricărei „domnișoare” din acea vreme. Ritmul narațiunii este dictat de refluxul și fluxul mareelor, de bătăliile pe mare și de adrenalina pericolului care îi „face sângele să pulseze”. Nu este doar o poveste despre răzbunare, ci o meditație asupra identității: ce devine un suflet atunci când constrângerile societății dispar și singura busolă rămâne setea de dreptate? Stilul lui Alex Preston este evocativ, pictând un tablou al Angliei secolului al XVIII-lea în nuanțe de gri și roșu, unde marea este singurul martor mut al crimelor omenești.