Why Only Humans Weep: Unravelling the Mysteries of Tears

În cadrul programelor de studiu dedicate psihologiei evoluționiste și biologiei comportamentale, plânsul a rămas mult timp un fenomen marginalizat sau tratat prin prisma unor mituri populare neverificate. Descoperim aici, în Why Only Humans Weep, o analiză riguroasă semnată de Ad Vingerhoets, care propune un model științific coerent pentru a explica de ce suntem singura specie care varsă lacrimi ca răspuns la stimuli emoționali. Subliniem faptul că autorul nu se limitează la psihologia clinică, ci construiește o punte interdisciplinară între neuroștiințe, istoria artei și teologie pentru a dezluși funcțiile adaptative ale acestui comportament.

Reținem modul în care lucrarea chestionează dogma darwinistă — care considera lacrimile un reziduu fără funcție — și analizează critic ideea larg răspândită că reținerea plânsului este intrinsec dăunătoare. Autorul extinde cadrul propus de Why Humans Like to Cry de Michael Trimble cu date noi din neurobiologie și studii experimentale, oferind o explicație mai tehnică asupra modului în care lacrimile inhibă agresiunea și facilitează legăturile sociale. Față de abordările mai subiective sau culturale regăsite în The Art of Crying, această monografie publicată de Oxford University Press menține un ton academic precis, validând sau demontând ipoteze prin dovezi empirice.

Această lucrare reprezintă o evoluție firească în opera lui Ad Vingerhoets, integrând temele explorate în Emotion Regulation și Emotion Regulation and Well-Being. Dacă lucrările sale anterioare se concentrau pe mecanismele generale de gestionare a afectelor, volumul de față aplică acele principii pe cel mai vizibil și totodată misterios indicator al vulnerabilității umane: lacrima.