We Only Saw Happiness: From the author of The List of My Desires

Apreciem modul în care Gregoire Delacourt construiește în We Only Saw Happiness o arhitectură a vulnerabilității umane, pornind de la o premisă pe cât de simplă, pe atât de dureroasă: efortul Sisific de a compensa traumele trecutului prin perfecțiunea prezentului. Romanul se deschide cu portretul lui Antoine, un bărbat care, privat de afecțiune în propria copilărie, își dedică existența protejării propriilor copii de orice umbră. Structura narativă urmărește însă, cu o precizie chirurgicală, momentul în care acest castel de cărți se prăbușește sub greutatea unei tragedii imprevizibile, transformându-l pe optimistul visător într-un străin capabil de gesturi extreme.

Suntem de părere că forța narativă a lui Pierre Lemaitre din Three Days and a Life, unde un eveniment singular devastează o comunitate, se combină aici cu sensibilitatea confesivă a lui Antoine Leiris din Life, After — dar cu un glas propriu, marcat de o simplitate poetică. Dacă în The List of My Desires, Delacourt chestiona dacă banii pot cumpăra fericirea, în acest nou volum el sapă mult mai adânc, întrebându-se dacă fericirea este o stare sustenabilă sau doar o succesiune de momente pe care le observăm abia după ce au trecut.

Stilul este sobru, evitând orice urmă de melodramă în favoarea unei onestități brutale. Ritmul lecturii este unul meditativ, impus de introspecția profundă a lui Antoine, care încearcă să înțeleagă unde s-a rupt firul logicii sale despre viață. Este un roman despre identitate și despre măștile pe care le purtăm în cadrul familiei, scris cu acea eleganță franceză care transformă suferința într-o formă de cunoaștere.