We Never Learn, Vol. 12: We Never Learn

Ce se întâmplă atunci când pragmatismul academic se lovește frontal de pasiunile aparent iraționale ale inimii? În We Never Learn, Vol. 12, observăm cum Taishi Tsutsui rafinează formula de succes a seriei, mutând reflectorul de pe eforturile constante ale elevilor asupra dilemelor interne ale mentorilor. Dacă în volumele anterioare, precum We Never Learn, Vol. 1 sau We Never Learn, Vol. 14, accentul cădea pe lupta lui Nariyuki Yuiga de a asigura viitorul familiei sale prin meditații, acest volum aduce o profunzime surprinzătoare personajului Mafuyu Kirisu. Suntem de părere că tranziția de la o profesoară rigidă, care respinge visurile „fără speranță”, la o femeie care își confruntă propriile eșecuri din copilărie, este executată cu o sensibilitate remarcabilă. Putem afirma că stilul artistic al lui Tsutsui a evoluat considerabil; deși păstrează dinamismul specific genului shonen și comedia de situație, detaliile expresive din momentele de vulnerabilitate ale lui Mafuyu oferă o greutate aparte narațiunii. Comparativ cu volumele ulterioare, We Never Learn, Vol. 16 sau We Never Learn, Vol. 17, unde mizele romantice devin centrale, volumul de față servește drept o ancoră tematică esențială despre prețul excelenței și regretele care vin odată cu abandonarea vocației. Este un punct de cotitură în serie care demonstrează că procesul de învățare nu se limitează doar la manuale, ci vizează, în primul rând, înțelegerea propriei identități.