We Are Called to Rise

Remarcăm în We Are Called to Rise o voce narativă care refuză spectacolul gratuit, alegând în schimb o observație atentă, aproape fragilă, a umanității dincolo de luminile din Las Vegas. Departe de strălucirea cazinourilor, Laura McBride construiește un mozaic de vieți aparent paralele care se intersectează fatal: o soție care își vede stabilitatea domestică evaporându-se peste noapte, un veteran care se recuperează la spitalul Walter Reed și un copil dintr-o familie de refugiați care își găsește refugiul în corespondența cu un soldat american. Stilul are ceva din proza lui Madeleine Mysko în Bringing Vincent Home, fără să fie o imitație — McBride reușește să redea suferința soldatului și impactul asupra familiei cu o autenticitate care te face să uiți că citești o lucrare de ficțiune. Această explorare a modului în care individul „se ridică” în fața tragediei este o temă centrală pe care autoarea o va rafina ulterior și în In the Midnight Room, unde continuă să analizeze cum actele mici de bunătate pot altera cursul unei vieți pe parcursul deceniilor. Față de alte lucrări ale sale, precum The Pebbled Shore sau Irina and Franco, care se concentrează pe pierderea personală sau descoperirea artei, acest roman de debut are o anvergură socială mai largă, punând în oglindă experiența militară cu cea a imigrației. Ritmul este unul contemplativ, lăsând spațiu fiecărui personaj să își exprime durerea și speranța, până când coliziunea lor inevitabilă forțează o redefinire a onoarei și a datoriei.