Watching Neighbours Twice a Day...

Imaginați-vă un copil care crește într-o casă fără cheie la ușa de la intrare, nu din neglijență, ci pentru că izolarea rurală din Devon făcea încuietorile redundante. Acesta este paradoxul central din Watching Neighbours Twice a Day...: Josh Widdicombe a trăit o copilărie care pare desprinsă dintr-un alt secol, deși era conectat permanent la pulsul modernității prin ecranul televizorului. Descoperim aici o cronică a unei lumi în care singura fereastră către exterior era un tub catodic, iar programul TV dicta ritmul întregii familii.

Structura volumului este pe cât de ingenioasă, pe atât de nostalgică. Fiecare capitol este ancorat într-o emisiune emblematică a anilor '90, transformând grila de programe într-o hartă a maturizării. De la trauma vizionării episodului special în care BBC a simulat posedarea lui Michael Parkinson, până la statutul bizar de a fi singurul vegetarian dintr-o comunitate de fermieri, Widdicombe scrie cu o autoironie tăioasă. Putem afirma că autorul nu scrie doar despre sine, ci despre ultima generație care a împărțit aceleași referințe culturale simultan, înainte ca internetul să fragmenteze audiența în bule individuale.

Narativul amintește de No Shame de Tom Allen prin intensitatea cu care reconstituie o epocă și prin modul în care excentricitățile personale sunt folosite pentru a sublinia dorința universală de apartenență. În timp ce Allen folosea hainele victoriene ca scut, Widdicombe se refugiază în umorul absurd al lui Mr. Blobby. Stilul este alert, specific unui comic de stand-up, dar sub stratul de glume se ascunde o analiză pertinentă a modului în care cultura pop ne modelează identitatea. Este o scrisoare de dragoste trimisă unei epoci apuse, scrisă de un om care a realizat că viața sa a fost neobișnuită abia când a început să o povestească altora.