Very Last First Time

Credem că puține experiențe din literatura pentru copii reușesc să captureze atât de bine amestecul de absurd și uimire precum imaginea unei fetițe care se plimbă pe fundul mării, sub un tavan masiv de gheață. În Very Last First Time, Jan Andrews ne introduce într-o lume unde cotidianul înseamnă să aștepți refluxul pentru a culege midii de pe fundul oceanului, într-un peisaj arctic de o frumusețe austeră. Subliniem modul în care autoarea transformă un ritual de trecere într-o aventură senzorială: sunetul gheții care trosnește deasupra capului și lumina tremurândă a unei lumânări care transformă stâncile marine în forme fantastice.

Apreciem structura narativă care echilibrează curiozitatea explorării cu tensiunea momentului în care lumânarea Evei se stinge. Spre deosebire de alte lucrări ale sale, precum The Silent Summer of Kyle McGinley, unde tăcerea este o formă de retragere, aici izolarea în întuneric devine un test de reziliență. Stilul lui Andrews, ancorat în tradiția orală a basmului, se simte și aici, oferind micii protagoniste resursele interioare necesare pentru a înfrunta necunoscutul. Părinții care au citit cu plăcere The Eskimo Twins vor aprecia și această carte pentru modul autentic în care prezintă viața într-un sat Inuit, dar Very Last First Time se diferențiază prin concentrarea pe experiența subiectivă, aproape onirică, a copilului singur în fața forțelor naturii.

Vizual, ilustrațiile lui Ian Wallace creează un contrast fascinant între albastrul rece al gheții și căldura luminii din adăpostul improvizat al Evei. Este o lectură despre curaj, dar și despre înțelegerea limitelor și respectul față de ritmurile naturii, elemente recurente în opera lui Jan Andrews, care continuă să celebreze puterea tinerilor de a-și găsi calea prin „întuneric”.