Un Lun Dun

Ritmul acestui roman este unul exuberant, o succesiune rapidă de invenții vizuale care transformă familiarul în bizar. În Un Lun Dun, China Mieville ne propune o explorare a imaginarului urban, unde metropola londoneză se răsfrânge într-o dimensiune paralelă a lucrurilor uitate. Găsim în această carte o lume în care umbrelele abandonate devin creaturi pășitoare, iar girafle carnivore cutreieră străzi pavate cu resturi ale civilizației noastre. Lectura se simte ca o descindere într-un „Wonderland” industrial, unde logica basmului este constant subminată de umor și de o estetică a deșeului transformat în magie. Reținem în mod deosebit felul în care autorul se joacă cu tropii literaturii fantastice: eroina aleasă nu urmează întotdeauna calea prevăzută de „cartea magică”, iar asistenții săi — de la un băiat pe jumătate fantomă la un ambalaj de lapte — aduc o notă de prospețime și fragilitate narațiunii. Din punct de vedere stilistic, proza este densă, dar accesibilă, scrisă într-o limbă engleză inventivă care dă viață unor concepte precum norul de smog conștient. Un Lun Dun amintește de The City's Son de Tom Pollock prin modul în care mitologizează spațiul urban ascuns sub cel cotidian, dar se diferențiază prin tonul său mult mai ludic și prin refuzul de a adopta structura clasică a „călătoriei eroului”, preferând în schimb o deconstrucție inteligentă a clișeelor genului Young Adult.