Toltz, S: Here Goes Nothing

Ca și în The Happy Ever Afterlife of Rosie Potter (RIP) de Kate Winter, romanul de față explorează tranziția suprarealistă către viața de apoi a unui protagonist care nu este pregătit pentru marea trecere, dar dintr-o perspectivă mult mai acidă, filozofică și lipsită de sentimentalismul clasic. Here Goes Nothing ne propune o viziune despre post-existență care este, paradoxal, mai aglomerată și mai birocratică decât viața însăși. Credem că Steve Toltz reușește să transforme moartea într-o scenă de teatru absurd, unde Angus Mooney, un ateu convins proaspăt asasinat, trebuie să navigheze umilința de a fi dovedit că s-a înșelat în privința divinității. Romanul păstrează energia debordantă și cinismul sclipitor pe care cititorii le-au întâlnit în A Fraction Of The Whole și Quicksand. Dacă în lucrările anterioare Steve Toltz diseca eșecul existențial și ghinionul cronic pe pământ, aici extinde această analiză dincolo de mormânt. Structura narativă este alertă, marcată de o voce interioară care pendulează între furie și vulnerabilitate, mai ales pe măsură ce Angus privește neputincios cum ucigașul său îi invadează viața lăsată în urmă și se apropie de soția sa, Gracie. Merită menționat modul în care autorul integrează o pandemie globală în intrigă, transformând viața de apoi într-un spațiu sufocant, o metaforă pentru incapacitatea umană de a găsi liniștea chiar și în eternitate. Este o experiență de lectură febrilă, unde umorul negru servește drept paravan pentru întrebări fundamentale despre ce datorăm celor vii și ce supraviețuiește din noi atunci când totul este luat de la capăt.