This Is Happiness

Cum ne putem agăța de o lume care se stinge chiar sub ochii noștri, lăsând loc inevitabilului progres? În This Is Happiness, Niall Williams ne transportă în satul Faha, un loc unde ploaia nu este un fenomen meteorologic, ci o condiție a existenței. Considerăm că forța acestui roman rezidă în capacitatea autorului de a surprinde acel moment suspendat în care vechile tradiții se întâlnesc cu promisiunea electricității. Narațiunea este condusă de Noel Crowe, care, la șaptesprezece ani, asistă la sosirea lui Christy, un personaj venit să-și ispășească o iubire veche, declanșând o serie de reflecții despre memorie și fericire.

Observăm un stil de o finețe rară, unde descrierile senzoriale — cum este tăcerea care urmează după oprirea ploii — devin aproape palpabile. Ritmul narativ amintește de Niamh Campbell în This Happy prin explorarea nuanțată a intimității, dar structura lui Williams este mult mai ancorată în spiritul comunitar și în melancolia peisajului irlandez. Dacă în Boy and Man autorul explora incertitudinea dispariției, aici el alege să fixeze în pagină certitudinea schimbării ireversibile. Merită menționat că această operă continuă preocuparea scriitorului pentru legătura dintre om și mediul său, temă centrală și în History of the Rain, însă This Is Happiness oferă o perspectivă mai luminoasă, un omagiu adus bucuriilor mărunte care alcătuiesc textura vieții. Este o proză care nu se grăbește, invitând cititorul la o contemplare profundă a modului în care poveștile ne scriu și ne rescriu identitatea.