Thirteen Storeys

La o primă vedere, Thirteen Storeys pare a fi un exercițiu clasic de tip „whodunnit” desfășurat într-un decor modern, însă cititorul va descoperi rapid o anatomie a groazei urbane mult mai profundă. Ne-a atras atenția modul în care Jonathan Sims transformă un simbol al succesului imobiliar — un turn rezidențial de lux — într-un organism viu, ostil și bântuit. Nu este doar o poveste despre o cină care sfârșește tragic prin moartea unui miliardar, ci o colecție de traume intersectate, unde fiecare etaj ascunde o altă formă de coșmar.

Subliniem finețea cu care autorul, cunoscut pentru universul sonor The Magnus Archives, reușește să transpună atmosfera de „creeping dread” în paginile unui roman. Stilul său nu mizează pe șocuri ieftine, ci pe o tensiune acumulată treptat, reflectând aceeași preocupare pentru grotesc și macabru pe care o regăsim și în cealaltă lucrare a sa, Family Business. Dacă în Family Business groaza este filtrată prin resturile materiale ale celor decedați, în Thirteen Storeys ea este încastrată în betonul și sticla arhitecturii contemporane.

Constatăm o forță narativă similară cu cea a scriitoarei Darcy Coates în The Carrow Haunt, combinată cu structura de puzzle misterios regăsită în The Thirty-One Doors de Kate Hulme — dar cu un glas propriu, mult mai cinic și ancorat în realitățile sociale actuale. Jonathan Sims nu ne oferă doar o casă bântuită, ci un comentariu social despre izolare și privilegiu, unde zidurile clădirii sunt martori tăcuți ai unor orori care depășesc sfera paranormalului.