The Temptation to Be Happy

La o primă vedere, The Temptation to Be Happy pare a fi încă o variațiune pe tema bătrânului morocănos care își găsește mântuirea în amurgul vieții. Însă, pe măsură ce parcurgem paginile scrise de Lorenzo Marone, descoperim o voce mult mai complexă și mai puțin dispusă la compromisuri sentimentale. Cesare Annunziata nu caută iertarea; el își poartă cinismul ca pe o armură, preferând compania unei asistente medicale și a paharelor de vin în detrimentul legăturilor profunde cu propriii copii. Suntem de părere că forța acestui roman rezidă tocmai în refuzul protagonistului de a fi „simpatic” în sensul clasic, oferind în schimb o perspectivă onestă și adesea hilară asupra singurătății. Pe același raft cu Now Let's Dance de Karine Lambert, această carte se distinge prin tonul său de comedie neagră și prin realismul psihologic mai accentuat. În timp ce alte narațiuni despre vârsta a treia mizează pe o melancolie blândă, Lorenzo Marone alege să ne prezinte un personaj care decide să riște totul pentru o vecină enigmatică, Emma, transformând o investigație aproape detectivistică într-o redescoperire a propriei umanități. Apreciem modul în care autorul echilibrează momentele de absurd cu reflecții profunde despre ce înseamnă să alegi fericirea atunci când timpul nu mai are răbdare. În contextul operei sale, această lucrare consolidează interesul lui Lorenzo Marone pentru personajele aflate la marginea propriilor vieți. Dacă în Cuando Dejamos de Ser Niños explorăm pierderea inocenței prin ochii unui copil din Napoli, aici asistăm la un proces invers: recuperarea unei forme de entuziasm vital la o vârstă la care societatea se așteaptă doar la resemnare. Este un roman despre curajul de a nu te lăsa definit de trecut, scris cu o eleganță discretă care evită clișeele motivaționale.