The Roaring Boy: Nicholas Bracewell

Ritmul este alert, sacadat, impunând o tensiune constantă de la prima scenă a dezastrului. Lord Westfield's Men sunt în derivă. O reprezentație eșuată. Un coleg mort. Disperarea plutește în aerul greu al Londrei elisabetane. Apare o șansă: o piesă anonimă, un text misterios adus de Simon Chaloner. Nicholas Bracewell acceptă, dar miza este letală. Piesa nu e doar artă, ci un denunț. Vorbește despre un matematician ucis. Vorbește despre trădare. Poate chiar despre înaltă trădare împotriva Coroanei. Găsim în această carte o cursă contra cronometru unde scena devine un câmp de luptă politic. Apreciem modul în care Edward Marston transformă culisele teatrului într-un cuib de spioni. Credem că forța narațiunii stă în vulnerabilitatea actorilor prinși într-un joc mult prea mare pentru ei. The Roaring Boy amintește de The Reckoning de M. J. Trow prin atmosfera de nesiguranță politică ce înconjoară moartea unei figuri intelectuale, dar se diferențiază prin focalizarea strictă pe dinamica trupei de teatru și pe rolul de protector al lui Nick Bracewell. Dacă în Murder on the Great Northern Railway autorul explora era industrială, aici se întoarce la rădăcinile intrigilor de curte. Tensiunea crește cu fiecare replică repetată pe scenă. Cine este trădătorul? Cine a tăcut prea mult? Nick trebuie să afle adevărul înainte ca întreaga trupă să fie acuzată de complot împotriva Reginei. Timpul expiră.