The Package

Ritmul romanului The Package este unul alert, sacadat, construit pentru a oglindi starea de hipervigilență și paranoia a protagonistei sale. Sebastian Fitzek nu ne lasă timp de reflecție, aruncându-ne direct în mintea Emmei, o femeie care a supraviețuit unui atac atroce, dar care a rămas captivă în propria frică. Suntem de părere că autorul reușește aici o performanță stilistică notabilă: transformarea spațiului domestic, în mod normal un simbol al siguranței, într-un decor de coșmar. Tensiunea se acumulează fragmentar, prin detalii care par inițial insignifiante, dar care devin amenințătoare sub privirea unei femei care nu mai are încredere în propriile simțuri. Stilul are ceva din proza lui T. Gorman, fără să fie o imitație — dacă în FITTING FINALE pericolul vine dintr-un trecut jurnalistic turbulent, la Fitzek amenințarea este mult mai intimă și claustrofobă, legată de actul simplu de a primi un pachet pentru un vecin. Observăm o evoluție față de lucrări precum The Eye Hunter sau Amok; dacă acolo accentul cădea pe cruzimea externă a psihopaților, în The Package accentul se mută pe vulnerabilitatea psihologică. Găsim în această carte aceeași fascinație pentru patologia umană prezentă în Playlist, însă aici mecanismul de suspans este mult mai rafinat, bazându-se pe izolarea forțată a personajului. Traducerea semnată de Jamie Bulloch păstrează tonul tăios și direct al originalului, oferind o experiență de lectură densă, unde granița dintre realitate și halucinație se estompează cu fiecare pagină întoarsă.