The Man Who Saw Everything

Descoperim în The Man Who Saw Everything o explorare hipnotică a memoriei și a vinovăției, unde miza nu este doar supraviețuirea fizică a protagonistului, ci integritatea propriei sale istorii. Când Saul Adler este lovit de o mașină pe celebra Abbey Road în 1988, accidentul pare minor, însă declanșează o fractură în timp care îl va urmări până în 2016. Suntem invitați să privim prin obiectivul aparatului de fotografiat al iubitei sale, Jennifer Moreau, capturând un fragment de realitate care devine singura ancoră a lui Saul în timp ce acesta călătorește în Berlinul de Est, o lume bântuită de spectrele trecutului și de un viitor care refuză să se așeze. Stilul are ceva din proza poetică și fragmentată a lui Anne Michaels în Held, fără să fie o imitație — acolo unde Michaels caută grația în urmele lăsate de istorie, Deborah Levy folosește o precizie chirurgicală pentru a deconstrui mitul patriarhatului și al „privirii masculine”. Putem afirma că acest roman reprezintă o rafinare a temelor identității și a spațiului personal explorate de autoare în trilogia sa autobiografică, din care fac parte The Cost of Living și Real Estate. Dacă în acele memorii Levy analiza reconstrucția sinelui feminin, aici ea proiectează aceleași interogații asupra unui personaj masculin fragil, rătăcit într-o Europă aflată în plină transformare. Experiența lecturii este una neconvențională; ritmul nu este dictat de succesiunea faptelor, ci de suprapunerea straturilor temporale. Levy fragmentează narațiunea cu măiestrie, creând o atmosferă de vis febril în care granița dintre Londra capitalistă și austeritatea RDG-ului devine poroasă. Este o carte despre puterea de a vedea cu adevărat și despre prețul pe care îl plătim atunci când alegem să privim în altă parte.