The Long Way Home: the perfect staycation summer read

Ritmul romanului The Long Way Home este unul așezat, stratificat, asemenea unei călătorii de vară pe drumuri secundare, unde destinația contează mai puțin decât conversațiile și peisajele interioare. Ne-a atras atenția modul în care Fanny Blake construiește această narațiune despre maturitate și moșteniri care nu pot fi cuantificate în bani, ci în adevăruri dureroase. Premisa este una tulburătoare: la 65 de ani, când Isla se pregătește pentru o retragere liniștită, află că mama sa a lăsat-o practic în afara testamentului, oferindu-i doar un tablou vechi. Subliniem finețea cu care autoarea analizează dinamica dintre generații, forțând-o pe Isla să împartă spațiul restrâns al unei mașini cu nepoata sa adolescentă, Charlie, într-un pelerinaj spre trecutul familiei.

Stilul are ceva din proza lui Libby Page, fără să fie o imitație — acolo unde The Island Home explorează izolarea geografică, The Long Way Home se concentrează pe izolarea emoțională din cadrul unei familii aparent unite. Experiența de lectură este una reconfortantă, în ciuda temelor serioase, alternând între prezentul britanic și Parisul anilor '50, unde s-au țesut primele secrete. În contextul operei sale, acest titlu continuă explorarea relațiilor de familie și a șanselor secunde, teme recurente și în An Italian Summer sau The Daughter-in-Law. Este un roman despre reconciliere, scris cu o mână sigură de un autor care înțelege perfect complexitatea legăturilor dintre mame și fiice.