The Long Delirious Burning Blue

Descoperim în „The Long Delirious Burning Blue” o explorare profundă a mizei psihologice care apare atunci când două femei decid să nu mai fugă de trecut, ci să îl înfrunte prin izolare și peisaj. Cat Munro, la pragul de 39 de ani, alege un gest radical: părăsește mediul steril al corporațiilor din Arizona pentru a învăța să zboare deasupra deșertului, transformându-și cea mai mare fobie într-un spațiu al libertății. Simultan, mama sa, Laura, caută izbăvirea în răceala mistică a Scoției, într-un loc ce păstrează încă ecourile unei căsnicii marcate de violență. Suntem de părere că Sharon Blackie reușește să construiască o punte senzorială între arșița deșertului și umezeala Highlands-ului, folosind natura nu doar ca decor, ci ca personaj activ în procesul de vindecare al celor două femei. Notăm cu interes cum sensibilitatea pentru mit și puterea feminină, explorată de autoare în volume de non-ficțiune precum Hagitude sau The Enchanted Life, este transpusă aici în beletristică. Dacă în lucrările sale anterioare Blackie vorbea teoretic despre reconectarea cu pământul, în acest roman simțim visceral acea „viață fermecată”. Forța narativă a lui Lucy Wood din Weathering, combinată cu introspecția generațională regăsită în Long Division de Sara B. Fraser, se regăsește aici, dar cu un glas propriu, mai ancorat în legătura mistică dintre geografie și memorie. Ritmul este unul contemplativ, oferind cititorului răgazul de a respira odată cu personajele în momentele lor de curaj și fragilitate.