The Last Train to Zona Verde

Ne-a atras atenția, încă din primele pagini, momentul în care Paul Theroux traversează granița dintre Namibia și Angola, lăsând în urmă traseele turistice convenționale pentru a intra într-o lume a contrastelor brutale și a speranțelor postcoloniale risipite. În The Last Train to Zona Verde, observăm un scriitor care nu caută doar peisaje, ci adevăruri inconfortabile, analizând modul în care atât el, cât și continentul african s-au schimbat în deceniile scurse de la prima sa vizită. Ca și Dark Star Safari, volumul de față pune accent pe interacțiunea umană autentică și pe spiritul de observație necruțător, dar cu un stil propriu, mult mai introspectiv și marcat de o onestitate tăioasă privind limitele rezilienței personale. Dacă în The Great Railway Bazaar sau în The Old Patagonian Express entuziasmul drumului lung era motorul narațiunii, aici întâlnim o maturitate care îi permite autorului să scrie capitolul „What Am I Doing Here?”, explicând de ce a ales să își scurteze călătoria de 2.500 de mile. Această lucrare se îndepărtează de tonul explorator din The Elephanta Suite pentru a oferi o radiografie socială și politică a unei Africi aflate dincolo de itinerariile agențiilor de turism. Ritmul este unul dens, alternând între momente de umor fin și reflecții melancolice despre îmbătrânire și mortalitate, teme pe care Theroux le-a explorat recent și în ficțiunea sa, precum Under the Wave at Waimea. Suntem de părere că această „ultimă aventură africană” este esențială pentru a înțelege evoluția unuia dintre cei mai influenți scriitori de călătorie ai secolului nostru.