The Last Kaiser

Imaginea este de un dramatism copleșitor: în ianuarie 1901, la căpătâiul reginei Victoria, se află nepotul ei preferat, Wilhelm al II-lea, cel care avea să declare mai târziu că suverana Angliei a murit în brațele Kaiserului german. Această scenă intimă contrastează violent cu portretul istoric al „împăratului războinic” care, doar câțiva ani mai târziu, va conduce Europa spre catastrofă. De ce contează Wilhelm al II-lea astăzi? Pentru că el reprezintă veriga lipsă în înțelegerea modului în care o personalitate instabilă, marcată de traume fizice și o educație prusacă brutală, poate schimba cursul istoriei globale. Remarcăm în The Last Kaiser modul în care Giles MacDonogh deconstruiește mitul monstrului absolut. Autorul ne poartă prin coridoarele palatului din Potsdam, unde micul prinț era forțat să își compenseze brațul atrofiat prin exerciții militare extenuante, dezvoltând un complex de invincibilitate periculos. Cartea se află pe același raft cu Kaiser Wilhelm II de John C G Röhl, dar cu un accent pe nuanțarea contradicțiilor umane mai degrabă decât pe analiza pur politică. Dacă lucrarea lui Röhl este o radiografie a puterii, MacDonogh oferă un portret psihologic cinematic, explorând de la demiterea impulsivă a lui Bismarck până la relația bizară cu mișcările antisemite ale vremii. Subliniem finețea cu care autorul navighează printre etichetele de „nebun” sau „excentric”, propunând în schimb imaginea unui om prins între dorința de pace și ambiția de a domina mările. Este o lucrare care completează viziunea autorului din On Germany, trecând de la analiza spiritului german la studiul celui care a întruchipat, poate cel mai tragic, prăbușirea vechii ordini europene.