The Guts

Ritmul lecturii este unul așezat, o curgere stratificată de dialoguri vii care maschează, sub umorul tăios, o melancolie profundă. Putem afirma că în The Guts, Roddy Doyle reușește să recupereze spiritul rebel din tinerețea personajelor sale, adaptându-l însă la realitățile dure ale vârstei mijlocii. Îl regăsim pe Jimmy Rabbitte, acum la 47 de ani, tată a patru copii, confruntându-se cu un diagnostic de cancer, într-un Dublin care s-a schimbat la fel de mult ca el. Ne-a atras atenția modul în care autorul folosește limbajul cotidian pentru a sonda profunzimi emoționale fără a cădea în sentimentalism.

Ca și The Snapper, acest roman explorează dinamica complicată a familiei Rabbitte și intimitatea forțată de împrejurări, dar dintr-o perspectivă mult mai matură, unde miza nu mai este un scandal social, ci însăși mortalitatea. Dacă în lucrările sale recente, precum Life Without Children, Doyle se concentra pe izolarea pandemică, aici el revine la rădăcinile sale muzicale și urbane, oferind o încheiere simbolică drumului început cu The Commitments. Spre deosebire de energia brută din The Thrill of it All de Joseph O'Connor, care urmărește ascensiunea unei trupe de tineri, The Guts este cronica supraviețuirii și a regăsirii sensului atunci când viitorul nu mai pare infinit.