The Grassling

Cum ne putem găsi răsuflarea într-un peisaj care pare să se destrame odată cu dispariția celor care l-au locuit? Ne-a atras atenția misterul pe care The Grassling îl ridică încă de la primele pagini: ideea că un loc nu este doar geografie, ci un limbaj pe care îl moștenim și pe care riscăm să îl uităm. Elizabeth-Jane Burnett scrie sub presiunea timpului, în timp ce sănătatea tatălui său se degradează, transformând această biografie a unui sat din Devon într-o meditație intimă despre rădăcini. Găsim în această carte o încercare curajoasă de a recupera o lume întreagă prin straturi de memorie și istorie naturală, pornind de la manuscrisele lăsate în urmă de tatăl ei.

Ca și Not Just Any Land de John Price, această biografie transformă documentele în narațiune, însă Burnett merge dincolo de redescoperirea peisajului, căutând o comuniune aproape biologică între om și sol. Stilul ei este unul senzorial și poetic, un „ecou al oaselor” și al florei, reușind să facă mediul rural să vibreze prin detalii olfactive și auditive. Ne-a impresionat modul în care autoarea reușește să ancoreze sentimentul de apartenență într-un pământ care se află într-o continuă schimbare.

Această lucrare ocupă un loc central în opera autoarei, continuând preocupările din Of Sea. Dacă în acea lucrare Burnett explora fauna marină printr-un bestiar poetic, în The Grassling ea aplică aceeași sensibilitate față de ecosisteme asupra pământului ferm, legând fragilitatea naturii de fragilitatea umană. Cartea nu este doar o biografie, ci o odă adusă continuității într-o lume în care oamenii și locurile care ne-au format încep să dispară.