The Fiume Crisis

Analiza propusă de Dominique Kirchner Reill în The Fiume Crisis începe prin demontarea mitului conform căruia fervoarea naționalistă a fost singurul motor al evenimentelor din 1919. Studiile de caz prezentate de autoare se concentrează pe frustrările cotidiene ale locuitorilor dintr-un oraș-port devenit brusc un „stat fantomă” după dezintegrarea Austro-Ungariei. Ne-a atras atenția modul în care autoarea utilizează documente administrative și mărturii locale pentru a demonstra că sprijinul pentru anexarea la Italia a fost, în mare măsură, o strategie pragmatică de a recupera stabilitatea economică și privilegiile de autonomie specifice epocii imperiale. Merită menționat că această lucrare reîncadrează nașterea fascismului și a naționalismului în Europa Centrală. În loc să accepte narațiunea clasică a fanatismului ideologic, volumul explorează „imaginația imperială” care a supraviețuit prăbușirii politice. Notăm cu interes cum Dominique Kirchner Reill explică succesul lui Gabriele D'Annunzio nu doar prin carisma sa poetică, ci prin capacitatea de a oferi o structură de guvernanță familiară într-o perioadă de haos. Volumul completează perspectiva oferită de Constitutional Innovation and Same-Sex Desire in D'Annunzio's Fiume, 1919–1920, adăugând o dimensiune socială și economică esențială acolo unde Aleardo Zanghellini se concentrează pe inovația juridică și aspectele decadente ale ocupației. De asemenea, spre deosebire de abordarea biografică din D'Annunzio de Michael Ledeen, The Fiume Crisis pune accentul pe agenția populației multiculturale din Rijeka, oferind o istorie „de jos” care nuanțează tranziția de la imperiu la statele-națiune moderne.