Morrison, T: Bluest Eye

La o primă vedere, The Bluest Eye ar putea părea o cronică melancolică a copilăriei în America rurală, însă cititorul descoperă rapid un rechizitoriu devastator împotriva modului în care prejudecățile de rasă și clasă distrug psihicul celor mai vulnerabili. Subliniem modul în care Toni Morrison refuză orice sentimentalism, alegând în schimb o proză de o precizie chirurgicală pentru a diseca trauma unei fetițe, Pecola, care se roagă în fiecare seară pentru ochi albaștri, crezând că aceștia îi vor aduce iubirea și vizibilitatea refuzate de societate. Cine a parcurs Race va recunoaște aici aceeași analiză tăioasă a modului în care dezumanizarea este internalizată de la vârste fragede, însă acest prim roman se distinge printr-o structură intimă, aproape confesională, unde vocea narativă pendulează între asprime și un lirism dureros. Notăm cu interes cum această lucrare de debut stabilește temele recurente din opera sa ulterioară: dacă în celebrul Beloved autoarea explorează moștenirea istorică a sclaviei, în The Bluest Eye ea se concentrează pe sclavia estetică și culturală. Notăm, de asemenea, că ritmul narațiunii nu este dictat de evenimente externe, ci de acumularea tensiunii interioare a personajelor, transformând lectura într-o experiență de o onestitate brutală despre identitate și conformism în post-Depresiunea americană.