The Blue Between Sky and Water

În satul rural Beit Daras, în anul 1947, timpul pare să se măsoare în recolte și visuri, până când forțele istorice transformă așezarea în cenușă. Alegerea acestui punct de plecare nu este întâmplătoare; el reprezintă ruptura fundamentală care va defini destinul familiei Baraka pentru următoarele generații. Putem afirma că acest spațiu, odată idilic, devine în proza lui Susan Abulhawa simbolul unei pierderi ireparabile, forțând personajele să pornească pe drumul lung și istovitor către Gaza. Găsim în această carte o structură narativă ce pendulează între realismul dur al refugiului și o dimensiune aproape onirică a memoriei. Atmosfera te trimite cu gândul la Mornings in Jenin, deși The Blue Between Sky and Water marchează o voce proprie printr-o explorare mai accentuată a legăturilor mistice dintre generații. Dacă în Salt Houses de Hala Alyan urmărim dispersia unei familii prin diverse capitale ale lumii, Susan Abulhawa alege să ancoreze emoția în spațiul restrâns, dar dens, al Gazei, unde nepoata lui Mamdouh, Nur, redescoperă rădăcinile care refuză să moară. Credem că forța acestui roman rezidă în capacitatea de a transforma suferința politică în grație literară. Față de abordarea din Against the Loveless World, unde tonul este unul de sfidare și rezistență, aici întâlnim o melancolie profundă, o meditație asupra modului în care dragostea supraviețuiește sub ocupație. Ritmul este unul așezat, lăsând loc fiecărui personaj — de la visătoarea Mariam la pragmatica Nazmiyeh — să-și spună povestea cu o umanitate brută, lipsită de artificii inutile.