Tangles

Descoperim în Tangles o fărâmă de realitate crudă, redată prin linii simple de creion: imaginea unei femei care, deși educată la Harvard, începe să se rătăcească printre cele mai banale cuvinte. Sarah Leavitt nu alege calea unui text dens, ci preferă un roman grafic în alb-negru, unde spațiile goale dintre desene par să oglindească golurile lăsate de Alzheimer în memoria mamei sale, Midge. Apreciem modul onest în care autoarea capturează nu doar tragedia bolii, ci și micro-universul unei familii care refuză să se destrame. Îl vedem pe tatăl autoarei, Rob, adaptându-se rolului de îngrijitor fără a renunța la poezie, și pe cele două surori, Sarah și Hannah, oscilând între furie, negare și hohote de râs terapeutice. Abordarea vizuală și jurnalistică ne evocă volumul Tangles and Plaques de Susan Cushman, însă acolo unde Cushman folosește structura unor postări de blog pe parcursul a opt ani, Sarah Leavitt mizează pe puterea imediată a imaginii pentru a „deznoda” ghemul de amintiri. Această predispoziție de a procesa doliul și suferința prin intermediul benzii desenate este o constantă în opera autoarei, fiind reluată ulterior în Something, Not Nothing, unde explorează pierderea partenerei sale. În Tangles, ritmul este fragmentat, asemeni memoriei umane, oferind o perspectivă intimă asupra modului în care dragostea supraviețuiește atunci când identitatea celui drag se estompează.